Scumpa domniţă cu păr ce scurge miere,
Aprinde tu fitilul, în taină, la astă înviere.
Privirea ta blajină, de alun tandru şi blând
Suprimă orice strop de smoală, triumfând.
Draga mea raza de soare, diafan pluteşti.
Cu al tău glas de sticlă, efemer, dezgoleşti
Răni ale dragonilor şi nici că te-ai sfii puţin
Să învelesti cu mantia vrăjile ce ne reţin.
Dulce revarsare de nectar ce nocturn prelinge,
Asupreşti cu forţe magice răul ce ne-nvinge.
O sferă, un glob alb pur şi mat, emană,
La tot ce-i mai curat şi bun pe oricine îndeamnă.
Aş putea să încerc a scrie, nouă vieţi ş-o seară,
Că frumuseţea ta n-aş putea s-o picur cu ceară.
Reflectă prea puternic şi impunător lumină,
Iar binele din flacara carmină mereu domină.
